ZA2007 – În proces

TEMA:S-a încercat crearea unui eveniment mixt din mai multe puncte de vedere: studenți și arhitecți, localnici și invitați din celelalte centre universitare, români și străini, arhitecți și alte profesii legate de design. Ambiguitatea care apare inevitabil în zona de interferență a atâtor de multe idei a generat tema evenimentului “în proces”.

     General
• 7500 vizualizări pe blog
• 52 arhitecți implicați activ
• 1230 participanți zona Cluj, Timișoara, Oradea, București, Iași, Europa
• 320 cereri de înscriere ale studenților dinafara Clujului
• 17 organizatori
• 52 voluntari

CUVINTE CHEIE

conferinţe, invitați români și străini, Fred Keiff&Charles Altorffer, Şerban Țigănaș, Jan Spreen, Şerban Sturdza,cinematograf Victoria, atelier 3RS, Casa Matei, PLANWERK, pavilion, piese de teatru, spectacole cu foc, strada, expoziții, fotografie, grafică și pictură


CONFERINTE

Lista finală a invitaților cuprinde arhitecți și profesori importanți din Romania și străinătate, cu toții foarte receptivi evenimentului și , în mod special, studenților fani. Deși timidă la început, prezența participanților a crescut într-atât încât să umple întreaga sală a Cinematografului Victoria.

  • Arhitecții Fred Keiff și Charles Altorffer – despre ar(t)hitectură
  • Conf. Dr. Ing. Dorin Beu – lumina ca spectacol
  • Dr. Urb. Michel Tănase – Orașul fortificat Mediaș
  • Arh. Șerban Țigănaș – Arhitect în România, azi
  • Ing. Marinela Maierean – lumina și orașul
  • Arh. Jan Spreen – Raumkonzept
  • Conf. Dr. Arh. Ioan Andreescu – 3x Landscape
  • Arh. Arpad Zachi – Regenerarea ca proces
  • Prof. Dr. Arh. Adriana Matei – PUZ Barițiu
  • Arh. Eugen Pănescu – Planwerk
  • Arh. Ioana Agachi – Memoria ca argument
  • Arh. Șerban Sturdza – In process
  • Arh. Adrian Florin Ionasiu – Mutații:  carti. Filme și arhitectură.
  • Conf. Dr. Arh. Vlad Gaivoronski – prezentare firmă

 

 

 EXPOZIȚII

Capitolul “Expoziții” a fost generatorul unor suite de vernisaje și a unei serii de expoziții dedicată arhitecturii prin fotografie, lucrari de grafică și proiecte de arhitectură. Acestea au avut un rol important, de a bombarda orașul cu arhitectură în toate colțurile acestuia. La finalul celor 4 zile ale festivalului se desfășuraseră 18 expoziții, toate lăudându-se cu un număr mare de viziatori.

PROCESUL ȘI ARHITECTUL – pune față in față proiectul disecat și autorul lui prin evidențierea diferitelor etape prin care trece un proiect de arhitectură.

Atitudini față de peisajul urban industrial și influența franceza în arhitectura Bucureștiului de la începutul secolului XX – ambele au fost vernisate la Hotel Intercontinental, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Cultelor, respectiv Centrul Cultural Francez.

CONJUNCTURI– expoziție de grafică și pictură a arhitectei Ana Maria Rusu

EXPOZIȚIA DE DIPLOMĂ a FAU

EXPOZIȚIA DE FOTOGRAFIE Istvan Havadi

CASE CARE PLÂNG – prezentare media a proiectului omonim

Lorin Niculae – EXPOZIȚIE FOTO ROȘIA MONTANĂ

 

 

 

ATELIERE

Atelierul celor de la 3RS a fost cel care a exprimat cel mai bine ideea de efemeritate care a fost fundamentală acestei ediții a festivalului. Atelierul celor 2 francezi a avut un succes destul de mare, rezultând un pavilion instalat in fața Casei Matei, reușind sa transfigureze caracterul locului. Au fost spectacole de foc, piese de teatru, iar trecătorii erau atrași de acest living urban temporar.

Atelierul 3RS – se experimentează o arhitectură unde arhetipul structural este eșafodajul, o arhitectură perfectă adaptată unui oraș în care tranzitul oamenilor și a materiei este mai fluid ca oricând.

Atelierul Planwerk – a avut ca temă revitalizarea spațiilor publice mici și a traseelor din centrul istoric al Clujului.

 

STRADA

Participanți:

  • -2400 vizualizări pe blog
  • -900 spectatori zilnic
  • -154 participanți activi

Tipuri de participanți/spectatori

  • -studenți arhitecți
  • -studenți ai altor facultăți din Cluj, București, Oradea, Timișoara, Iași
  • -Artiști: actori, fotografi, artiști plastici
  • -comunități locale
  • -elevi, copii

Ideea
Ideea principala a acestei ediții de “Strada” a fost evidențierea intr-un pavilion inedit a primului spațiu pietonal al Clujului. Pavilionul a avut rol polivalent, un outside lounge convertibil în fundal și spațiu de desfășurare a unor piese de teatru. La scurtă vreme după inaugurarea sa, pietonii au început să-i descopere țelul inițial mai greu de deslușit și să îl utilizeze în felul în care a fost gândit: conferirea spațiului de tranziție , de sine neatrăgător a unor utilizări care să atragă publicul prin evenimente culturale sau pură interacțiune umană.