Cadre în Cluj

Posted · Add Comment

Lume, lume, avem un concurs pentru voi! ZiAr – Cadre în Cluj!
Clujul este un traseu pietonal plin de incinte și pasaje surprinzătoare. Dacă ești un pieton mai sensibil, dacă ai un mod diferit de a vedea arhitectura ce te înconjoară și ești pasionat de fotografie sau schiță atunci nu ezita să te înscrii la concursul nostru. Înarmează-te cu un aparat foto sau un album de schițe și purcede în căutarea celor mai impresionante incinte din Cluj. Haideți să surprindem împreună latura artistică și scenografică a Clujului în fotografie, colaj sau schiță!

Așteptăm lucrările voastre până în data de 15 aprilie 2016 la sediul asociației AStA Cluj pe Rene Descartes la mezanin sau trimise pe adresa de email office@astacluj.ro.
Vom publica toate fotografiile sau lucrările artistice înscrise pe site-ul nostru și pe pagina de Facebook, iar mai apoi le vom alege pe cele mai bune și le vom publica în următorul număr al ZiAr-ului, ce va avea tema Vizualizarea în Arhitectură! De asemenea, lucrările cele mai bune vor fi premiate!

Regulament

SECŢIUNEA 1. ORGANIZATOR

Organizatorul concursului interactiv cu premii „ZiAr – Cadre în Cluj” este Asociația Studenților Arhitecți – A.St.A. Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Daicoviciu nr. 15, județul CLUJ, cod fiscal nr. 21577932. Respectarea regulilor din prezentul document este obligatorie pentru toţi participanţii. Prin înscrierea la concurs, participantul declară expres că a citit, a înţeles şi este de acord cu termenii şi condiţiile prezentului Regulament.

Regulamentul oficial este adus la cunoştinţa publicului pe site-ul www.astacluj.ro. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica şi/sau schimba regulamentul, dar nu înainte de a anunţa public participanţii.

SECŢIUNEA 2. DURATA CONCURSULUI

Concursul „ZiAr – Cadre în Cluj” se desfăşoară în perioada 11 – 16 aprilie 2016, pe pagina de Facebook AStA Cluj ( http://www.facebook.com/astacluj )

SECŢIUNEA 3. MODUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI

În perioada 11 – 16 aprilie 2016, vă invităm să trimiteti pe adresa oficiala office@astacluj.ro  lucrările dumneavoastră ce pot consta în schițe, desene, picturi scanate/fotografiate, fotografii digitale, fotografii pe film scanate, desene digitale, randări digitale şi puteţi câştiga unul din cele trei premii puse la dispoziție de AStA Cluj. Lucrările vor fi publicate într-un album pe Facebook și pe site-ul www.astacluj.ro , iar 3 din cele mai bune lucrări care vor avea cel mai mare număr de like-uri vor fi premiate și incluse în următorul număr al ZiAr-ului. Perioada de acordare a like-urilor va fi între 16-20 aprilie.

SECŢIUNEA 4. PREMIILE ŞI MODALITATEA DE ACORDARE

Premiile constau în

LOCUL 1:

Flashback. Clisee voalate din Epoca de Aur si anii tranzitiei – 1975-1995 de Florin Andreescu

LOCUL 2 si 3:

Life in mono – Cătălin Hladi

Pentru a intra în posesia premiilor, câştigătorii trebuie să trimită datele de contact (nume complet, adresă, număr de telefon) la adresa de email office@astacluj.ro. Premiile nu pot fi convertite în bani.

În cazul în care unul sau mai mulţi câştigători nu confirmă datele de contact sau renunţă la premiu, AStA Cluj îşi rezervă dreptul de a oferi premiul unui alt participant la concurs.

Numele câştigătorilor concursului vor fi anunţate pe pagina de Facebook AStA Cluj și pe site în data de 23 aprilie. (https://www.facebook.com/astacluj și www.astacluj.ro )

SECŢIUNEA 5. DREPTUL DE PARTICIPARE

Concursul este deschis tuturor participanţilor rezidenţi în România, cu excepţia membriilor consiliului director AStA Cluj și a coordonatorului de proiect ZiAr.

În cazul constatării folosirii unor conturi de Facebook special create pentru fraudarea acestui concurs, participanţii respectivi vor fi descalificaţi.

SECŢIUNEA 6. CONFIDENTIALITATEA DATELOR

AStA Cluj va păstra confidenţialitatea tuturor datelor celor înscrişi la concurs. După încheierea concursului, toate datele concurenţilor din prezentul concurs nu vor fi păstrate.

SECŢIUNEA 7. REGULAMENTUL CONCURSULUI

Regulamentul concursului este disponibil în mod gratuit pe site-ul www.astacluj.ro .Regulament întocmit în data de 10 aprilie 2016.

 

afis

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>